May 12, 2009

MONOBLEPSIA GRAPHIX.//

.


Blacklight Sleaze .//
Posted by at
Labels:

2 comments:

  1. ioana (mauVErt)May 26, 2009 at 11:01 AM

    Aveam si piesa, si fotografia dinainte sa le vad aici, dar nu m-am gandit niciodata la cat de bine se potrivesc!

    Blacklight Sleaze e...fara cuvinte.

    "I'm just lazy
    I like to sleep all day and stay out all night
    The idea of a straight job is like the idea of a straight jacket
    I like buying clothes
    I like eating in expensive restaurant and taking taxis
    I'm Pretty and Intelligent
    Sarcastic and Selfish
    And I'm not going to be doing this forever...
    I'm only eighteen."

    *** pentru a intra mai bine in atmosfera melodiei, iti recomand, cand ai timp, sa iei la citit blogul lui curvette (curvette.ro) chiar de la prima pagina cu care a inceput. it's catchy...

    ReplyDelete
  2. AnonymousJune 7, 2009 at 8:14 PM

    În faţa iubitei mele eram deci o modestie maladivă, mă consideram drept un sex dizgraţios. "Îi plâng pe bărbaţi, spunea Rebecca, sunt virgini de aceste nenorociri îmbătătoare: maternitatea şi juisarea. Nu văd cum vor putea învinge acest handicap." Ce este un orgasm? Un fel ca atâtea altele în care corpul nostru răspunde unor emoţii externe. Trebuie să credem că trupul masculin nu prea este impresionabil căci orgasmele mele erau invariabile şi sărmane zgâlţâituri a căror amplitudine abia dacă varia de la o dată la alta. Îmi era ruşine de hrana mea posomorâtă faţă de căutarea orgiacă a Rebeccăi şi-mi treceam sub tăcere plăcerea atât de repede săturată pentru că era momentul separării trupurilor, al singurătăţii regăsite. Dispreţuiam acele flori albe pe care i le expediam în pântece, buchet mizerabil care, oferindu-mi plăcerea, mă priva de obiectul ei. Bucuria Rebeccăi era cea pe care mă străduiam să o onorez, servitor al voluptăţii amantei constrâns să-i imit fastul, să-i plagiez abandonul, nefiind în stare să-l simt cu adevărat. Şi vai, biet plugar pe pământurile ei roz şi roditoare, nu mă înălţam niciodată la nivelul delirului ei. Rebecca era cum se spune o natură generoasă şi bogată, un pom încărcat cu prea multe fructe, aplecându-se sub greutatea poftelor. Bineînţeles, noi suntem cei care atribuim o asemenea valoare juisării femeilor, cei care transpunem în ea neliniştea şi slăbiciunile noastre căci această juisare îşi trage o parte din infinita sa putere din invizibilitatea sa. Şi totuşi: Rebecca nu falsifica, nu mă lăsa să ignor nimic din emoţiile ei, ţipându-le până la a-mi sparge timpanul în momentul slobozirii. Muzicalmente, erotismul ei era cea mai subtilă parură născocită pentru a mă seduce, o manevră şarlatană care mă aservea prin monodia continuă a vocii ei. Nu mă puteam sustrage acestor armonii plângătoare, erau lungi concerte care mergeau de la introit la Kyrie, şiruri de gângurituri, vocalize amestecându-se cu răsuflări mai grave, o broderie de sonorităţi înnebunitoare ca pentru marea mesă. Această cântăreaţă a dragostei paroxistice avea în gâtlej o gamă pentru fiecare senzaţie. Strângeam în braţe o voce nu numai un trup, un târg de sunete care mă înfricoşa şi mă excita, şi a cărui fanfară impudică îţi dădea senzaţia că eşti pe o scenă al cărei public va fi fost constituit din imobil, din vecini şi din mine însumi. Rebecca dramatiza cele mai mici îmbrăţişări ale noastre cu o tandreţe teatrală care părea şi simulată, şi trăită. Ca să iubească, avea nevoie de excese şi de exagerări, şi se arăta mai autentică în artificiu decât într-o sinceritate de comandă care ar fi făcut ca afecţiunea să se lase ca un sufleu.

    ReplyDelete

Subscribe to: Post Comments (Atom)